Adriana BOTEZ – CRAINIC
Istoric si critic de artă
Membră a Secţiei de Critică a Uniunii Artiştilor Plastici din România
Absolventă a Institutului de arte plastice "N.Grigorescu" Bucureşti, secţia de Istoria si Teoria Artei (1960). Profesori/maeştri: Ionel Jianu, Eugen Schileru, Ion Frunzetti, Catul Bogdan, Ovidiu Drimba, C. Suter. A audiat la Paris (Sorbona) (1968-1969) cursurile profesorilor Pierre Francastel, Rene Huyghe, Jean Cassou, Claude Levi-Strauss.
Călătorii de studii şi documentare în Franţa, Italia, Austria, Germania, Spania, Marea Britanie, Belgia, Olanda, Grecia, Elveţia, USA.
Autoare a patru volume de Istoria Artei Universale, a unui volum de Istoria Artei Româneşti Moderne şi Contemporane, a tratatului de Teoria Sculpturii intitulat Arta Formei (368 pagini), a cărţilor bibliofile Montparnasse Bienvenüe şi Renaissance (cuprinzând, fiecare, câte şapte eseuri ilustrate cu şapte gravuri, numerotate, legate manual) şi Brâncuşi (eseuri, ediţie bi - lingvă – română-engleză - cu imagini procesate pe calculator), a monografiilor Ion Popescu-Negreni şi Valbudea.
A publicat numeroase studii şi articole dedicate, în special, artiştilor români contemporani printre care: Ion Alin Gheorghiu, Vasile Grigore, George Apostu, Traian Brădean, Marius Cilievici, Iacob Lazăr, Ion Sălişteanu,Viorel Mărgineanu, Elena Uţă-Chelaru, Angela Popa-Brădean, Tanasis Fappas, Ion Stendl, Teodora Moisescu-Stendl, Mircia Dumitrescu, Mihai Marcu, Dinu Rădulescu precum şi eseuri dedicate artei moderne şi contemporane, universale şi româneşti.
A susţinut la Radiodifuziunea Română, împreună cu compozitorul Doru Popovici, cicluri de eseuri în cadrul emisiunilor Clio şi Eutherpe şi Corespondenţe spirituale, dedicate marilor personalităţi ale artei universale şi maeştrilor artei româneşti.
A organizat, în ţară şi străinătate, expoziţii ale artiştilor români contemporani pentru care a redactat şi prezentările din catalog, multe dintre acestea având dimensiunea şi caracterul unor studii critice.
A predat în învăţământul artistic mediu şi în învăţământul universitar (1962-1994) cursuri de: Istoria Artei Universale, Istoria Artei Româneşti, Istoria Culturii si Civilizaţiei, Estetica.
|